Press "Enter" to skip to content

Cum afli cine deține magazinul din cartier?


Curiozitatea este o trăsătură fundamentală a ființei umane. Ea ne-a ajutat să evoluăm, spun istoricii. Dar omului i-a plăcut nu doar să descopere noi continente, ci și să știe câte oi are vecinul sau cu cine se iubește vecina; cât câștigă primarul sau cine deține magazinul din curtea blocului.

Câte ceva putem afla din așa-numitele surse clasice, precum e presa ori gura satului. În unele cazuri însă, ne putem satisface curiozitatea stând în fața calculatorului. Tot de ce avem nevoie e #opendata, adică datele deschise.

La noi, de regulă, datele deschise (bazele de date) sunt folosite de jurnaliști sau de cei din justiție. Însă, ele de aia și sunt deschise, pentru că sunt la îndemâna oricui. Toți cetățenii, în hotarele legii, au dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale.

Astfel, să ne închipuim că ne frământă cine este proprietarul unui magazin din proximitate. Ne va lua cinci minute. Iată cum:

Aflăm compania

Vom lua drept exemplu supermarketul Bonus, deschis recent pe strada pietonală din Bălți.

20171208_181730
Cum să aflăm cui aparține supermarketul Bonus în 2 minute

Începem prin a merge la fața locului. De obicei, pe ușa de intrare scrie denumirea companiei căreia îi aparține magazinul. Dacă nu, atunci putem procura ceva, luând și bonul. Pe el, în partea de sus e scrisă denumirea companiei și codul ei fiscal. Cu aceste date ne întorcem la calculator.

20171213_103435.jpg

Accesăm site-ul oficial al Camerei Înregistrării de Stat, adică baza de date care conține toate companiile din Republica Moldova. Urmând instrucțiunile din imagini, introducem codul fiscal în căsuța de căutare IDNO / cod fiscal.

1. Screen Shot 2017-12-10 at 1.44.54 PM
Introducem codul fiscal

Dacă am făcut totul corect, ar trebui să apară următorul rezultat:

2-screen-shot-2017-12-10-at-1-45-39-pm.png

Acum știm că magazinul (dar nu și clădirea) aparține companiei Imensitate SRL, administrată de Dmitrii Razloga și fondată la rândul ei de o altă companie Tarol-DD SRL. Ca o paranteză, există și site-uri neoficiale în care putem afla mai rapid cine deține și administrează companiile: bizzer.md și idno.md.

După aceasta, repetăm procedura, însă de data aceasta introducem firma care deține Imesitate SRL, și aflăm cine stă în spatele ei. Primim următorul rezultat:

Screen Shot 2017-12-10 at 1.46.56 PM.png

Prin urmare, Tarol-DD SRL este deținută și administrată de Oleg Razloga.

De asemenea, putem căuta după acestea nume pe Google și/sau alte motare de căutare.

Contracte cu statul și procese de judecată

Dacă vrem să aflăm mai multe, putem să verificăm dacă companiile respective au avut contracte cu statul. Pentru asta, accesăm site-ul Agenției Achizițiilor Publice. Apoi, urmând exemplul din imagini, introducem, pe rând, denumirile companiilor în căsuța Operator Economic.

Screen Shot 2017-12-10 at 9.26.32 PM.png
Denumirea companiei se introduce în căsuța Operator Economic

Astfel, aflăm că Tarol-DD SRL, în 2012 și 2016, a livrat detergenți, produse igienice sanitare, mărfuri gospodărești și cele de uz casnic către instituțiile statului, în valoare totală de peste 250 de mii de lei.

Screen Shot 2017-12-10 at 1.52.18 PM.png
Tenderele câștigate de companie

Acum însă, vrem să aflăm dacă companiile respective au fost implicate în careva litigii. Prin urmare, accesăm portalul instanțelor naționale de judecată.

Screen Shot 2017-12-10 at 9.29.40 PM
Interfața portalului instanțelor

Putem verifica toate judecătoriile din țară, însă să admitem că ne interesează doar dacă firma are litigii la judecătoriile din Chișinău. Selectăm obținea. După, din meniul din partea stângă, alegem Hotărârile instanței.

Screen Shot 2017-12-10 at 9.32.11 PM.png

După ce se va deschide pagina, introducem denumirea companiei în compartimentul Denumire Dosar și apăsăm Aplicare. Astfel, ni se va afișa lista de litigii finalizate în care a fost implicată firma, informații sumare despre ele, iar în dreapta – un PDF cu hotărârea instanței.

Screen Shot 2017-12-10 at 9.36.01 PM.png
Lista litigiilor în care a fost implicată compania

De exemplu, selectăm procesul Camera de Licențiere contra Tarol-DD SRL din februarie 2015. Deschidem hotărârea instanței, din care aflăm că firmei i-a fost retrasă licența pentru „importul și comercializarea produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților”, exact genul de produse vândute statului.

Screen Shot 2017-12-10 at 9.38.22 PM
Hotărâtea Camera de Licențiere contra Tarol-DD

Conform aceluiași scenariu, putem da la căutare și numele administratorilor sau fondatorilor ori oricăror alte companii sau persoane care ne interesează.

Spor la căutări!


Acest articol de investigație a fost elaborat cu sprijinul proiectului ”Consolidarea capacităților societății civile în domeniul utilizării datelor deschise”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și finanțat de programul Republicii Slovace de Transfer al Cunoștințelor și Experienței de Tranziție al SlovakAid. Toate opiniile aparțin autorilor/autorului  și nu reflectă poziția oficială a PNUD Moldova, Guvernului Republicii Moldova, Guvernului Republicii Slovace sau afiliaților acestora.

Comentează acest articol

Bălți

Scroll Up