111234

Suntem singura țară în care străzile principale din majoritatea orașelor sunt denumite în cinstea uneia și aceleiași personalități – Ștefan cel Mare. Tot în Moldova, fiecare oraș are străzi/școli/biblioteci numite în cinstea lui Eminescu. Dacă un moldovean de rând e întrebat care e poetul lui preferat, răspunsul e, cu siguranță, Eminescu, deși în afară de Ce te legeni și Somnoroase păsărele nu mai știe nimic. În cele mai bune cazuri, se vehiculează și numele lui Vieru, pe care lumea încă-l mai ține minte.

De ce Ștefan? De ce Eminescu?

Cauzele idolatrizării acestor doi mari români stau în istorie. În anii ocupații Basarabiei de către ruși, și țariștii și sovieticii urmăreau un singur scop: schimbarea componenții etnice a ținutului. Rusificarea totală a Basarabiei a fost visul de aur și al lui Alexandru al II-a și al lui Stalin. În mare măsură le-a reușit, însă faptul că astăzi la Chișinău, Bălți, Cahul și în restul țării se vorbește româna, demonstrează că „efectul Ștefan-Eminescu” a fost eficient.

„Efectul Ștefan-Eminescu”

În perioada rusificării intense, cultura română (da, pe atunci încă nu era nici un fel de moldovenism) din Basarabia trebuia conservată și păstrată sub forma unui ideal. Astfel, întreaga cultură română în Basarabia s-a rezumat în cel mai mare poet român – Mihai Eminescu și cel mai mare domnitor al Principatului Moldovei – Ștefan cel Mare. Idolatria lor a jucat, probabil, cel mai important rol în păstrarea esenței românești în ținutul devastat de ciubota lui Ivan.

Au fost și alții

Acum însă, când Republica Moldova e un stat independent, nu mai există necesitatea idolatrizării a câtorva personalități. Cultura română nu e doar Eminescu, precum istoria română nu e doar Ștefan cel Mare.

Au fost și alții, poate la fel de importanți. Dacă e să vorbim de cultură, valoarea ei e zero fără Kogălniceanu, Maiorescu, Alecsadri, Cioran, Blaga, Enescu, Porumbescu, Grigorescu, Tonitza, Eliade, Ionescu, Vianu, Călinescu, Sorescu, Stănescu și mulți alți. Iar istoria ar fi nimic fără Țepeș, Cuza, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Dragoș Vodă etc. etc.

Eminescu – fondatorul unei societăți paramilitare

Jean_Bielig_-_Mihai_Eminescu_-_copy

1887

 

Fără îndoială, și Eminescu și Ștefan au fost mari personalități românești. Merită se le cunoaștem biografia, să-le apreciem activitatea și eforturile. Dar, majoritatea moldovenilor îl declară pe Eminescu cel mai iubit poet, iar pe Ștefan cel Mare cea mai mare personalitate istorică, nu neapărat pentru că așa cred, ci pentru că pe alții nu-i cunosc.

Chiar și așa, percepția despre Eminescu și Ștefan în societatea noastră e mult prea limitată.

Priviți orice reportaj filmat de 15 ianuarie (ziua nașterii poetului), în care presa ostentativ îi pune pe trecători să recite ceva din Eminescu. Majoritatea declară versurile lui puerile despre codru, păsărele etc. Însă valoare lui Eminescu stă dincolo de asta. Eminescu înseamnă Glossa, Scrisorile, La Steaua și tot atât de importantă e activitatea lui ca ziarist. S-ar fi putut întâmpla ca Eminescu încă mult timp să scrie poezii, dacă n-ar fi un jurnalist extrem de incomod sistemului. Pe lângă asta, în ultimii ani din viață, Eminescu s-a implicat îi formarea unei societăți paramilitare secrete Carpații, ce milita pentru eliberarea Transilvaniei de sub jugul maghiar și a Basarabiei de cel rusesc. Iată unde stă valoarea lui Eminescu.

Trecerea cu vederea a ziaristicii sale acide și naționalismului militant au și condus la formarea imaginii unui poet virgin, ce scrie poezioare despre natură și dragoste neîmpărtășită.

Ștefan cel Mare – vărsător de sânge nevinovat

Ștefan, la rândul lui, a fost un domnitor sever. Un despot, dacă vreți. Ceea ce se crede astăzi despre dânsul e produsul ficțiunii din romanele (poezii/folclor etc.) istorice lui Sadoveanu, Delavrancea, Asachi, Vlahuță, Bolintineanu ș. a. Gândiți-vă cum trăia poporul de rând când Ștefan, un om iute la mânie şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat, la un ospăț putea tăia 40 de boieri fără nici un motiv. Iar boierii pe atunci, erau cei care asigurau oamenii cu pământ, cămin, muncă. Tot Ștefan a fost cel care a avut 4 soții și nenumărați bastarzi. Pe lângă asta, anume în timpul domniei lui Ștefan, Moldova a pierdut Cetatea Albă, Chilia și Hotinul. Cum ar fi perceput astăzi un politician cu asemenea biografie?

Repet, și Ștefan și Eminescu sunt figuri colosale pentru istoria noastră, dar cu o rândunică nu se face primăvara. Așa dar, și toți cei enumerați mai sus și mulți alți sunt la fel de importanți. Iar faptul că în Republica Moldova se elogiază la nesfârșit doar Ștefan și Eminescu demonstrează că moldovenii așa și nu-și cunosc istoria.