E complicat să evaluezi performanțele sportive moldovenești. Pe de o parte, ele practic nu există. Pe de alta, o performanță poate fi considerată orice fluturate al tricolorului pe la competițiile internaționale.

Nu e din cauza că moldovenii ar fi total inapți fizic. Au demonstrat-o numeroși sportivi din Moldova care evaluează pentru alte state. Cel mai recent exemplu e judocanul moldovean Sergiu Toma, care a câștigat medalia de bronz la Rio, reprezentând Emiratele Arabe Unite.

Astfel, inapt se adeverește statul R. Moldova, care nu poate asigura condițiile necesare pentru existenta sportului de calitate în țară. Aici, nu vorbim de stadioane și săli de sport performante. La cât se fură în țara asta, așa ceva la sigur nu vom vedea. Vorbim de minimul necesar: biletul de avion, de exemplu.

Tri­pla cam­pi­oană euro­peană și dubla vice­cam­pi­oană mondi­ală Mari­ana Eșanu a mers la olimpiada din împrumut. Milioane de oameni au văzut-o purtând drapelul Moldovei pe piept. Milioane de oameni au auzit, probabil, pentru prima dată de Moldova, în cazul în care n-au auzit de miliardul furat.

Locul 2 e primul printre cei învinși

Recent, presa din RM îl felicita pe bălțeanul Alexandru Șpac cu prestația de la JO din Rio: locul 5. „Șpac a reușit cea mai bună performanță a lotului moldovean la Olimpiada din Rio”, notau mai multe publicații. Pentru asta, sportivul moldovean va primi 600 mii de lei de la Guvern, echivalent a 143 salarii medii pe economie.

Unul din cele mai memorabile momente de la olimpiada trecută, a fost grimasa gimnastei americane McKayla Maroney în timpul decorării. Americanca a ocupat locul 2, ceea ce a nemulțumit-o. Epizodul a devenit rapid viral pe internet, făcând-o pe Maroney celebră.

barack-obama-16_9
Maroney și Obama nu se mulțumesc cu locul 2. Foto: usatoday.com

Moldova însă se bucura sa fie a 5-a și se oferă să plătească prime considerabile sportivilor care s-au remarcat, în loc să le creeze condiții necesare de antrenament pentru a obține performanțe cu adevărat importante.

Mă bucur sincer pentru Alexandru Șpac și alți sportivi moldoveni, care au reușit să învingă condiția de sportiv moldovean. Îi doresc cât mai multe medalii și nu mă va mira dacă mâine Alexandru va anunța că va evalua pentru un alt stat.