Ofițerii de investigație a Direcției Nord au reținut un afacerist din Bălți, suspectat în fraude economice. În timpul reținerii, oamenii legii au confiscat marfă în valoare de 1 milion de lei.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, suspectul este locuitorul municipiului Bălți, în vârstă de 40 de ani, ce-și desfășura activitatea la Piața de Nord din Bălți.

În urma investigației, poliția a constatat că din 2014 și până în prezent, prin intermediul firmei sale, suspectul a folosit mijloace financiare enorme îndreptate la construcția unui centru comercial amplasat în Bălți, bani proveniți din rezultatul activității infracționale.

Angajații serviciului investigare fraude economice a Direcției Nord a Inspectoratului Național de Investigații în comun  cu IP Bălți au documentat activitatea frauduloasă a bărbatului timp de două luni. În acest timp, ofițerii de investigație au stabilit că banii destinați construcției au fost obținuți ilegal, printr-o schemă ce presupunea nedeclararea volumului real a veniturilor și fără achitarea impozitelor corespunzătoare.

La fel, „afaceristul” dispune de puncte de comercializare a articolelor vestimentare, care activează în baza de patentă de antreprenor. Prin intermediul acestora au fost comercializate mărfuri în volumuri mari, unde nu se calculează și nu se achit impozitele, fapt ce prejudiciază nemijlocit interesele și bugetul statului.

Marfa de contrabandă, fără acte și bonuri fiscale
garan
Marfa a fost introdusă prin contrabandă.

Suspectul introducea marfa pe teritoriul țării prin metoda de contrabandă, dar și prin intermediul întreprinderii de tip cargo, care eliberează factura fiscală cu prețul micșorat, factorul care influențează și favorizează substanțial la aplicarea schemei sus menționate, adică metoda de comercializare la negru.

În cadrul perchezițiilor efectuate la unitățile comerciale, domiciliu și mijloacele de transport ale suspectului, au fost depistate şi ridicate mărfuri industriale în asortiment de aproximativ un milion de lei, fără a fi prezentate actele de proveniență legală, facturi fiscale, ordine de plată, precum și documente de ciornă care demonstrează evaziunea fiscală.

Suspectul riscă până la 6 ani de închisoare

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 244 alin.2 Cod penal al RM. Persoanele culpabile de evaziune fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor riscă amendă în mărime de la 60 000 la 100 000 de lei sau închisoare de până la 6 ani.

Polițiștii întreprind în continuare acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor persoanelor implicate în schemă și prejudiciului cauzat statului.

Informația despre reținerea bărbatului a apărut pe site-ul oficial al Inspectoratului General al Poliție pe 6 septembrie 2016, însă cititorii ziarului SP relatau despre perchezițiile petrecute la piața de lângă Gara de Nord din Bălți încă la mijlocul lunii august.