Deja mai bine de 20 de ani, Republica Moldova e fragmentată, de facto, în două state separate.

Reporterul Social Media Bălți a mers într-un sat situat la răscrucea Republicii Moldova și Transnistriei, pentru a afla ce cred oamenii despre trecutul, viitorul și prezentul regiunii din stânga Nistrului.

Satul Nimereuca [rn. Soroca] este despărțit de Bălți de 85 de km. Peste încă un kilometru se află satul Hrușca, locuit în mare parte de moldoveni, dar aflat deja sub jurisdicția Tiraspolului.

De pe partea moldovenească se vede bine satul transnistrean despărțit de R. Moldova doar de bătrânul Nistru. Tot Nistrul desparte R. Moldova de Ucraina.

1.jpg

Nimereuca este centru de comună, din care mai face parte și satul Cerlina. În total, două sate în care locuiesc puțin peste 3700 de suflete. La recensământul din 2004, majoritatea s-au declarat moldoveni (peste 99%), 18 – ucraineni, 13 – ruși și 2 – români.

„Fug tăț din sat”

Excursia mea la Nimereuca a început în stația satului. Un loc plin de coji de răsărită și mucuri de țigare pe jos. Acolo l-am întâlnit pe Nicolae. Bătrânul aștepta autobuzul spre Soroca. Şezând pe scaun şi pufnind îngândurat dintr-o ţigară ieftină, moşneagul mi-a dat primul bună ziua. Era îmbrăcat în negru. Peste cap – trasă o căciulă roasă, iar în picioare – niște adidași ponosiți.

2-2

Nicolae zice că transnistrenii nu o duc prea bine. Fug tăţ din sate. În Hruşca, îs o sută şinzăşi di case părăsite. Numa şăptesprezece copchii în toată şcoala. Tineri de vârsta ta îs numa vo trei. Dar și la noi sunt [case abandonate], şi arătă cu mâna, iaca numai în mahalaua asta îs patru părăsite, una lângă alta. Mai în vale, poți găsi şi câte vo cinci-şase părăsite. Da şi să faşi, nu-i de lucru şi tăţ fug.

Bătrânul mai crede că nu există diferență între cei care locuiesc în R. Moldova şi cei de după Nistru, dar nici nu înțelege de ce Transnistria vrea să fie stat aparte. Tu te duşi încolo, ei de acolo vin încoace. Ei cu a lor pasportu, da noi de aici cu a nostru. Ce să mai zic. Asta ei amu-s aparte de Moldova, da înainte erau tăț la un loc. Nistru numai ne despărțea. Ei-s o republică mititică. Cinci raioane numai.

Cât timp am vorbit cu moș Nicolae am reușit să îngheț temeinic și văzându-l pe moș îmbrăcat atât de prost l-am întrebat dacă nu îi e frig, la care moșul a replicat că a trecut și prin ierni mai dure. Cea mai grea iarnă, în opinia lui, a fost în 1969, când Nistrul a înghețat până la fund. Peștele mai nu avea pe unde să treacă. Pe Nistru puteau trece și tractoare, și sănii târâite de cai. Primăvara au început să arunce gheața în aer cu dinamita, iar când timpul a început să se încălzească rapid, nivelul apei a crescut într-atât încât dărâma case și smulgea copaci din ogrăzi.

Lenin și tricolorul

După ce am părăsit stația de autobuze, m-am îndreptat spre sat. În Nimereuca, pe stâlpi e pictat tricolorul. Cele trei culori se aruncă ușor în ochi pe un fundal gri-cenușiu al satului. Vopseaua pare a fi recent renovată.

IMG_20170103_091220.jpg

În centrul satului tronează un Lenin șifonat. Monumentul are degete amputate și postamentul crăpat. Din când în când pot fi observate case abandonate, dar și cele locuite, însă aflate într-o stare proastă.

Potrivit datelor preliminare ale recensământului din 2014, raioanele Soroca și Dondușeni ocupă locul I după numărul de locuințe neocupate, cu o pondere de 25%. Tot în raionul Soroca a fost înregistrat unul din cele opt sate complet depopulate – Dărcăuții Noi.

Transnistrenii au lumină și gaz mai ieftin

În apropiere de Lenin am întâlnit doi barbați, unul de vreo 40 și altul de vreo 60 de ani. Primul, Ion Zubco, a fost mai vorbăreț. Bărbatul s-a plâns că viața în Nimereuca e mai grea decât în Transnistria. Bărbatul a trăit zece ani pe celălalt mal al Nistrului și acum regretă că nu a rămas acolo, pentru că în Hruşca oamenii trăiesc mai ghini. Au de foc, lunină şi gaz mai ieftin.

Bărbatul mai în vârstă confirma cele spuse de Ion, adăugând că amu acolo mai tot satu e case părăsite. Toți o fugit. Da oricum mai ghini trăiesc ca noi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ion nu știe de ce Transnistria vrea să fie independentă. Unica diferență dintre moldoveni și transnistreni pe care a remarcat-o Ion e că ei grăiesc ucrainește, iar noi moldovenește. Vârstnicul îl contrazice: nu văi, ei grăiesc moldovenește, dar noi românește.

După asta, bărbații s-au interesat încă o dată de ce îi întreb toate ăstea. Le zic că scriu reportaj despre viața în Nimereuca. Aaa, exclamă Ion. Atunci să scrii drept. Scrie că tăt îi rău, trăim greu, drumuri buni nu avem, ajutoare nu ne dă statul. Iaca aici, mai în deal, lângă sclad, a trăit Iurie Țap, da și el vini să vadă și-i aici?, dă din mână Ion și scapă o înjurătură.

„Oamenii de acolo îi prinesc pe ai noștri”

3Din comună nu există un autobuz direct la Bălți. În fiecare dimineață, de aici pornesc trei autobuze: unul la Chișinău și două la Soroca. Încă unul pornește spre capitală la 15:05. Anume cu acest autobuz plec din sat.

În stație, iarăși întâlnesc pe cineva. Se numește Fiodor și merge la Chișinău să-și vadă fiica, care învață la ASEM. Feodor trăiește toată viața în Nimereuca și ar vrea ca și fiica sa să rămână în sat, însă fata i-a zis că nici vorbă nu poate fi, pentru că are nevoie de studii. Vrea să plece peste hotare, dar nu ca să schimbe pampers, ci să aibă un lucru normal.

Feodor mi-a relatat că pentru dânsul nu contează dacă Transnistria e cu Moldova sau nu. De la noi din sat lucrează acolo la păduri. Oamenii de acolo când îi văd pe ai noştri – îi prinesc. Toți sunt oameni ca oameni.